Eu nu cred în Metaverse

Și nici nu pot să fiu convins altceva. Sunt în presa de tehnologie de aproape 12 ani. Am văzut mii de start-up-uri, idei, tehnologii care au plecat mai repede decât au venit. Ce-au în comun multe dintre afacerile astea? Nu doar că sunt făcute pe repede înainte, ci că nu rezolvă nicio problemă.

Și-n categoria asta îmi vine să bag și tot ce mișcă prin WEB 3.0 (nft, metaverse).

Nu nevoia împinge tehnologiile astea ca fiind relevante, ci fondatorii și investitorii care vor bani și succes acum. Mai mult ca-n oricare alt domeniu, avem evangheliști care propopvăduiesc pe toate rețelele sociale. Cumpără, vinde – banii se învârt între ei. Și nu moneda virtuală te îmbogățește, ci banii adevărați pe care-i primești la schimb de la alții care intră-n joc după tine. White Paper a ajuns o justificare pentru orice tâmpenie. Apropo de NFT, ăsta e un joc dezvoltat special pentru vânzare lor. Cum ți se pare că arată?

Blockchain e o chestie faină – și îi văd rostul în anumite aplicații. NFT – pot să-i găsesc și ăstuia un rol, dar nu cu maimuțe plictisite. Și colac peste pupăză, adică peste toate astea, vine și metaverse. Și nu reușesc să văd legătura dintre ele.

Ce e Metaverse?

Portmanteu dintre Meta și Verse. Meta înseamnă transcendent iar “verse” e luat de la Universe. Deci, o lume transcendentală, virtuală. Și dacă mai arunci și un “Web 3.0” pe acolo, iată – ai o lume descentralizată. O lume care poate fi scoasă ușor din priză și oprită. Dar asta-i altă discuție.

Metaverse e văzută ca a treia iterație a internetului. Și nu înțeleg care e problema cu varianta de dinainte de vrem s-o schimbăm așa repede. Dacă vrei să vezi pe cineva la distanță suni pe Whatsapp și e minunat. Poți să-i vezi fața, ridurile, să simți emoții. Dacă vrei să cumperi o haină, dai o fugă-n mall și-ți dai banii munciți pe o geacă adevărată. În Metaverse? Și-n Metaverse poți să de duci la un shop să-ți iei haine virtuale, să vorbești cu cei dragi care stau ascunși în niște avataruri fără picioare. Ce cumperi într-un metaverse, nu poate fi folosit în alt metaverse. Fragmentarea e un alt motiv pentru care nu văd succes.

Horizon Worlds este universul creat de Meta și arată ca o clonă ieftină de Fortnite. Este gratuit și poate să devină o sursă de venit pentru cei care pun umărul la construcția acestui univers. Există și un magazin dedicat care se numește Meta Guest Store – Și chiar pe site-ul Meta avem un exemplu foarte reușit despre cum merge economia:

“For example, if a creator sells an item for $1.00, then the Meta Quest Store fee would be $0.30 and the Horizon Platform fee would be $0.17, leaving $0.53 for the Creator before any applicable taxes.”

Deci, plătesc un fee pentru magazin, plus încă unul pentru Platforma Horizon și eu mai rămân cu 53 de cenți. Și din ăștia 53 de cenți trebuie să plătesc taxe și-n lumea noastră. Horizon Worlds avea la sfârșitul anului trecut doar 200.000 de utilizatori, poate chiar mai puțin. Iar Meta este și producător de căști de realitate virtuală.

Eu cred că 99% dintre utilizatorii Facebook nu știu de ce și pentru ce compania și-a schimbat numele.

Alte firme, alte metaverse-uri. De ce ai da bani grei să-ți cumperi o casă într-o lume care ar putea da faliment peste un an, doi sau trei? Ceva făcut pe repede înainte în Unity. Avem exemplul Second Life – Prin 2006 dezvoltatorii imobiliari care făceau milioane.

De altfel, nu doar fragmentarea și grafica proastă sunt cele mai mari probleme pentru Metaverse, ci cât de anapoda e să experimentezi lumea. Îți trebuie niște căști speciale, de realitate virtuală, care sunt scumpe, grele și au un ecran cu rezoluție proastă. Pregătirea pentru teleportare e un întreg ritual format din cabluri, rezolvat probleme tehnice, calibrat, spălat lentilele, stors transpirația din bureții care înconjoară ochii. Oribil. Tot ce auzi acum despre Metaverse este doar marketing, multă reclamă… Nimeni nu mai vrea să piardă trenul spre îmbogățire rapidă. În teorie, primul care va avea succes va domina industria. Asta, în schimb, îi grăbește să scoată chestii cel puțin dubioase. Impresionante doar pentru cei care nu s-au mai conectat vreodată la internet.

Eu nu văd cum Metaverse poate să aibă succes prea curând. Să-mi pun niște căști pe cap ca să mă conectez la ce? Ce problemă rezolvă Metaverse? De comunicare? Putem vorbi cu oricine din lumea asta gratis și să ne vedem și fețele. Ce beneficii aș avea eu, în viața mea, dacă aș sta de vorbă cu niște străini, prieteni, parteneri de afaceri sau rude într-o lume care arată ca o caricatură. Cu ce e mai bun asta decât un apel video în FaceTime? Care e plus-valoarea pe care o aduce această tehnologie?

Eu nu cred în Metaverse. E doar mult hype și nu duce nicăieri sănătos, nici pentru tehnologie realității virtuale nici industriei. Dacă ar fi avut succes, tehnologia asta ar fi rupt de mult, chiar și fără metaverse. Gaming în VR, da… și e o tehnologie mișto care nu trebuie lăsată să moară. Half-Life Alyx e cea mai mișto experiență de gaming pe care am trăit-o vreodată.

Poate că greșesc și Metaverse va prinde. Dar în tot procesul ăsta uităm de consumator, lui ce i-ar plăcea? El de ce are nevoie? Și-mi doresc să nu încurcăm realitatea virtuală, jocurile video adevărate cu Metaverse. Că se vor duce și acelea în cap. Abia aștept să mă joc Gran Turismo 7 pe PS VR2.

 

1 thought on “Eu nu cred în Metaverse

  1. “Nu orice zboara se mănâncă”, dacă elimini acel “Nu” e un mod prin care se poate defini industria tehnologiei de câțiva va ani. Dar și în alte domenii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *